-
Întîlnire la o cafea la Armeni
8 June, 2012 Eveniment
-
Vineri 8 iunie a avut loc la Centrul Cultural Armean din Bucureşti ( str. Armenească nr. 13) o întîlnire specială. Ultimul cafegiu armean din Bucureşti, domnul Haig Keşkerian a fost invitat special alături de Gheorghe Florescu pentru a ne destăinui din secretele preparării acestei licori. S-a vorbit de cafegii din perioada interbelică, de domnul Avedis Karabelaian, cel ce l-a iniţiat în secretele cafelei pe domnul Florescu. Moderator al serii a fost scriitorul Bedros Horasangian. Din partea domnului Edvard Jeamgocian s-a primit o listă cu cafenelele armeneşti ce au activat în Bucureşti în perioada interbelică.
Cafeaua a fost oferită de magazinul Delicatese Florescu şi Baruir coffee
S-a primit un mesaj din partea domnilor Mâgârdici şi Sarkis Nersessian de la New York proprietari ai magazinului Baruir coffee înfiinţat de Baruir Nerssesian acum 45 de ani.
Iată mesajul transmis:
Dragi prieteni Romanahay,
Felicităm iniţiativa Centrului Cultural Armean din Bucureşti pentru organizarea Primului Festival al Cafelei. Sperăm ca acesta serbare să nu fie un eveniment izolat ci să reprezinte inceputul ciclului Festivalelor anuale dedicate Cafelei.
Cu adevărat, licoarea neagră şi aromată care a jucat un rol important în viaţa şi istoria armenilor merită să-i fie recunoscute meritele.
Pentru mulţi armeni cafeau a fost sursă de venit, mijloc de înteţinere a familiei, sursă de energie, de relaxare, iar în jurul ceştii de cafea s-au efectuat afaceri, s-a discutat politică, sau hotărât opere de binefacere sau pur şi simplu s-a tăifăsuit.
Familia Nersessian are rădăcini adânci în acaestă profesie atât în România cât şi în Americaşi este nespus de bucuroasă de aceast Festival, regretă însă că nu poate fi prezentă personal la festivitate. Totuşi am reuşit să trimetem la Bucureştiun pachet de cafea Baruir, aşa că cei prezenţi la serbare vor putea degusta aroma cunoscutei cafele newyorkeze care de zeci de ani poartă deviza: Cine se respectă bea cafea Baruir.
Fraţii Mâgârdici şi Sarkis Nersessian,
New York
Recent Comments